gătită de drum

Gătită de drum

gătită de drum -

nu se mai topesc fulgii

pe fața mamei

Doina Bogdan Wurm

        

         Calitatea vădită a  poemului este că nu opune nicio rezistenţă citirii fireşti, înţelegerea fiind simultană cu parcurgerea textului. Dacă alte poeme cer un efort de concentrare şi o reîntoarcere peste text pentru a-i putea percepe structura şi a descifra sensul omisiunilor, acesta se remarcă mai curînd printr-un fel de onestitate a dezvoltării gradate dar ferme a înţelesului.

         Şi asta nu pentru că ar fi un poem simplist indiscret, declarativ, patetic. Din contra, emoţia nu este exhibată în niciun fel, iar sugestia pe care articularea lui o degajă şi o conturează treptat este cum nu se poate mai bine strunită.

         Primul vers, gătită de drum, desface generos un evantai larg de posibilităţi. Gîndul explorează mai curînd variantele unei călătorii posibile şi bucuria cochetăriei feminine de a se răsfăţa cu alegerea celei mai potrivite ţinute pentru fiecare dintre ele. Şi rămîne departe de ideea, care va rămîne nerostită, a ultimului drum. Şi gătită, şi de drum se lasă greu abătute spre un final atît de trist.

         Iar economia poemului respectă această pistă şi în versul doi, fulgii care nu se mai topesc lasă gîndul să mai zburde o vreme pe căile turismului necenzurat şi, de ce nu, primăvăratec. Un nu oarecare nu poate întrerupe elanul reveriac.

         Nici versul al treilea nu te îngijorează la început,  fulgii pe faţă sînt încă adorabili… pînă ce dai brusc cu ochii de cuvîntul mamei. Schimbarea este acum drastică şi pricepi fulgerător despre ce e vorba: care e drumul şi destinaţia şi la ce bun găteala şi, mai ales, faptul că eşti în faţa unei mărturisiri eufemistice, surdinizată ca un suspin cu greu reţinut, formulată ca o constatare obiectivă, aparent candidă, şi că fulgii nu se mai topesc pe chipul ei acum rece.

         Acum şi pentru totdeauna.

         Un haiku delicat, profund și vibrant.

*

·       Kigoul fulgi, care notează o zi de iarnă, este cu iscusință implicat atît în trama poemului cît și în închegarea lentă a sensului sau în dezlegarea treptată a enigmei.

·       Cu totul neașteptată mărturisirea delicată, tresărirea frison a tristeții prin constatarea-regret că fulgii nu se mai topesc pe fața mamei.

·       Excelentă elipsa gătită de drum, care ne duce pe o pistă falsă și e completată implicit de-abia în ultimul vers – gătită de (ultimul) drum.

*

        Poemul cel mai reușit mi se pare cel al Cristinei Ailoaei:

gata de drum -

nu mai înfloresc bujori

pe fața mamei

care, deși a renunțat la formula gătită a originalului, pentru un gata, mai aproape de a indica de la început încotro duce drumul, a schimbat, ingenios și ușor metaforic, fulgii care nu se mai topesc cu bujorii care nu mai înfloresc. Ambele simptome ale ființei vii, calde, emotive. Amîndouă evocînd indirect viața și doar sugerînd moartea.

         Următoarele două poeme au păstrat identică prima parte. Maria Doina Leonte a ales, mai explicit, să vorbească de-a dreptul, dar printr-un joc de cuvinte, de florile așezate lîngă chipul bunicii, ca și de lacrimile vărsate de cei prezenți la ceremonie.

gătită de drum -
lîngă tîmpla bunicii

lăcrămioarele

Lucreția Horvath a procedat la o elipsă, textul nemaiamintind de cea decedată, este subînțeleasă doar din ce mărturisește cu emoție copilul.

gătită de drum –

de-acum m-așteaptă-n poartă
 numai tătuca

        Virginia Popescu a cam abandonat șablonul. Decedatul, un cerșetor orb, abia pe catafalc miluit cu o pereche de bocanci, este deja pe drumul spre… (prea metaforic pentru mine) lumină.

cerșetorul orb

cu bocanci de căpătat -

drum spre lumină

        Merită amintit și poemul lui Mihai Mateiciuc:

gătită de vămi -

ochelarii bunicii

mu mai fac condens

pentru simptomul evocat, asemănător cu cel al fulgilor și bujorilor. I-adevărat, condensul este un cuvînt mai mult tehnic și neologic. Ar fi fost preferabilă aburirea. Iar prima parte, deși eufemistică, divulgă din capul locului destinația celei gătite.

prea puțin din

Cred că intenția poemului care trebuia imitat într-un mod cît mai fidel,

dulceaţă de fragi –

prea puţin din mireasma

pădurii în zori

Șerban Codrin

este, tehnic vorbind, aceea de a dezavua produsele artificiale ale omului care țin să se substituie ilegitim celor naturale. Poate chiar de a le face de rușine în raport cu simplitatea spontană a firii. Resortul său polemic este concentrat în aprecierea, oarecum discretă: prea puțin din, sugerînd de fapt pierderea esențialului fragil și fraged al unor ființe atît de efemere precum fragii. Expansiunea într-un spațiu alegoric este însă asigurată de glisarea amplificatoare a măruntelor făpturi către pădure și zori. Fragii devin astfel simboluri ale unui habitat mai larg și al unui răstimp de debut cu multiple valențe.

         Pornind de la această ipoteză, poemul care mi s-a părut cel mai fidel și ca intenție, și ca realizare este:

lapte în carton -

nimic din izul doniţei

zvântate pe gard

Doina Bogdan Wurm

Nu știu dacă donița de pe gard are un iz atît de seducător, pot crede însă că e bine spălată și rămășițele laptelui nu se acresc pe pereții ei. Este însă foarte bine prezentă atitudinea polemică față de artificalitatea înnoirilor comerciale. La urma urmei, nu cartonul ar fi de vină (el este un ambalaj avantajos, și ușor, și ecologic) ci sărăcirea și toate ingredientele adăugate la prelucrarea laptelui originar, pe care cartonul doar le simbolizează. Alegoric vorbind, donița zvîntată pe gard reprezintă, prin metonimie, duhul gospodăriei arhaice.

Îi urmează un poem care schimbă puțin și sintagma-resort, și adresa ei:

dulceaţă de nuci –

prea puţin pentru-o viaţă

plină de amar

Virginia Popescu

Ideea fragilor și a frăgezimii este abandonată pentru consonanța dintre nuci și amarul vieții. Gîndul te duce la gospodina model și la performanțele ei culinare care, în ciuda hărniciei și a devotamentului, nu compensează viața necăjită pe care a dus-o.

Poemul de mai jos schimbă un pic macazul:

pâine proaspătă -

prea puțin din căldura

lanului de grâu

Pîinii proaspete nu prea ai ce să-i reproșezi. Nu pentru acest minunat final a trudit țăranul? S-a pierdut esența, excelența lanului de grîu? Care să fie ea? Nu știu dacă acel esențial era căldura (înțeleasă chiar și emoțional, ca arșiță)? Dar pîinea proaspătă, scoasă acum din cuptor, nu are căldura ei indiscutabilă? Dacă autoarea a avut intuiția a ceva iremediabil pierdut, trebuia să caute altceva pentru a spune mai convingător ce este propriu lanului de grîu nesecerat. Eu aș fi mers pe unduirea, legănarea, mlădierea spicelor de grîu sub vînt. Sau pe sunetul uscat și totodată plin al spicelor încinse de soare. O arșiță surprinsă prin manifestarea expresă a spicelor coapte.

         Vin la rînd două poeme asemănătoare ca soluție:

miere de salcâm –

prea puțin din farmecul

serilor de mai

Maria Doina Leonte

miere din faguri -

prea puţin din aroma

câmpului cu flori

Lucreția Horvath

Ele căinează faptul că mierea, cu toată dulceața și naturalețea ei, nu păstrează decît într-o măsură insignifiantă farmecul lunii mai, luna cînd înnebunesc salcîmii, sau mireasma cîmpului care mixează aroma a mii și mii de flori. Opusul pierderii iremediabile nu mai este un artefact calp al omului ci chiar mișcarea firească a anotimpurilor. Regretele sînt parcă mai obiective, n-ai cui să mai găsești vină.

în doi peri

         Sintagma în doi peri poate fi citită, în funcție de context, ca o referire la doi pomi:

am văzut flori numai în doi peri din grădina lui

ca referire la două fire de păr:

se ținea doar în doi peri

sau la figurat:

i-a spus vorbe în doi peri –

cu înțeles neprecizat, nedefinit bine, nehotărât, așa și-așa

un om înalt, în doi peri –

cărunt, între două vîrste (cu părul în două culori)

mergea clătinîndu-se, în doi peri –

amețit de băutură, cherchelit (între doi peri, din păr în păr).

         În doi peri, la figurat, este o formulare expresivă și glumeață a unei exprimări care, din diverse motive, refuză să spună lucrurilor pe nume. Și caracterizarea unui om între două vîrste după părul bicolor este una expresivă. Caracterizarea mersului unei persoane afumate ca mergînd în doi peri (din păr în păr) este asemănătoare cu a spune că merge pe trei cărări.

         Vorbirea în doi peri cred că face un apropo la faptul că vorbele nu au coerență, au o legătură foarte slabă între ele, se țin doar în doi peri. Totuși, această vorbire este una cu intenție. Ea vrea să ascundă, să înșele sau pur și simplu să omită. Nu este vorbire în dodii – aiurare, delir. Oricum, derivarea sensului este puțin obscură și sintagma, pentru devierea neclară a înțelesului, pare o locuțiune adverbială.

*

        

Dan Norea găsește acea situație despre care poate vorbi simultan, cu aceleași vorbe, și la propriu, și la figurat: culesul fructelor și flecăreala de rigoare. Nepoții și bunica culeg în doi pomi diferiți, dar destul de aproape ca să se poată auzi. Și cum e firesc, ca să treacă timpul mai ușor, schimbă-ntre ei vorbe de duh, vorbe de clacă, cuvinte fără greutate, flecăresc. Vorbesc în doi peri. Este cea mai performantă manieră de folosi o astfel de expresie.

toamna-n livadă -

nepoții cu bunica

vorbesc în doi peri

         Pentru Cristina Oprea, sintagma în doi peri se rezumă la sensul figurat legat de vorbe. Ziua Femeii pare să canonizeze faptul că la orice aniversare femeile se codesc să-și mărturisească vîrsta, ocolind întrebarea prin vorbe imprecise.

Ziua Femeii -

la-ntrebări despre vârstă

vorbe în doi peri

         Performanța lui Nelu Gârda este aceea de a înscena un dialog în care replica celui așezat pe scaun, la frizerie, să pară și o glumă, și un răspuns. De data asta însă, răspunsul poate fi interpretat și ca o indecizie sau ca un moment de uitare de sine.

la frizerie -

întrebat de tunsoare,

răspunde-n doi peri

         Vasile Conioși-Mesteșanu reușește să cumuleze apoteotic caracteristicile expresive ale oratoriei electorale. Vorbirii imprecise, în doi peri, i se adaugă vorbirea gratuită, fără rost, de florile mărului. Ultimul vers precizînd că vorbirea în dodii este de fapt pură înșelătorie a șarlatanilor care umblă după voturi. Frumusețea expresiei constă însă și în alternarea perilor cu mărul în aceeași sintagmă, și în faptul că gratuitatea poate fi percepută și ca vorbire despre florile mărului, ca și cum s-ar face conversație despre vreme cînd oamenii așteaptă să le vorbești despre problemele lor arzătoare.

vorbind în doi peri

de florile mărului -

iar campanie

Gardul de spini

Poemul de mai jos, al Doinei Bogdan Wurm, poate fi un exemplu de abilitate tehnică a folosirii jocului de cuvinte.

numai în doi peri -
peste gardul de spini trec
omizi şi vorbe

Poemul a fost compus la unul din concursurile HAIKU CLUB care cerea folosirea sintagmei în doi peri pentru jocul de cuvinte pe care îl permitea. O folosire performantă impunea un text în care sintagma să poată fi citită și interpretată în ambele sensuri. Și la propriu, în cazul de față fiind vorba de doi peri (pomi) care-și unesc crengile peste gardul de spini, înlesnind trecerea omizilor dintr-unul în altul. Și la figurat, caz în care vorbele se schimbă (trec același gard de spini) între oamenii, aflați de-o parte și de alta a gardului.

         Dacă prima parte a poemului conținea virtual ambele sensuri (într-o singură sintagmă), ea a fost totuși ajustată prin adaosul restrictiv al lui numai. Cele două sensuri se actualizau diferit (și totuși simultan) în funcție de agenții trecerii. Omizile treceau din pom în pom, vorbele treceau de la om la om. Numai se integra și el acestui rol dublu. Omizile treceau numai între cei doi pomi aflați în contact. Vorbele treceau numai ca vorbe de duh, vorbe de clacă, cuvinte fără greutate, flecăreală. Pentru că, se înțelege, persoanele aflate în curțile lor sau în livezile vecine socializau în doi peri. Pentru omizi era necesară apropierea intimă dintre pomi. Pentru oameni se respecta modalitatea protocolară de a vorbi lejer, oarecum neserios, pentru a întreține un contact pe care nu ții (sau ar fi hazardat) să-l amplifici.

         Trebuie să recunoaștem că dincolo de abilitatea verbală, autoarea a dat dovadă și de una regizorală a închipuirii unei scene care să adune laolaltă și să însuflețească personaje apte să facă împreună două lucruri deodată. O treabă dificilă și delicată. Poate de aceea și gardul nu este unul oarecare ci unul de spini. Trecerea implică un oarecare risc. E fără plasă de siguranță.

               

tras pe sfoară

Tema a fost folosirea sintagmei tras pe sfoară în poem. La poemele cele mai bune se poate observa că autorii nu s-au limitat la folosirea și explicitare sensului sintagmei propuse, ci au adăugat și sugestii ale altor sintagme, au lăsat doar aluziile să contureze scena sau înscenarea avută în vedere, au profitat de interferențele dintre înțelesurile vehiculate în text.

amprente roase

de-atâta tras pe sfoară -

muncă la negru

Mihai Mateiciuc

         Trasul pe sfoară nu mai este în cazul de față o simplă și nevinovată păcăleală ci o infracțiune în formă continuată – de-atîta tras pe sfoară - a celor care se sustrag de la plata taxelor – muncă la negru. Amprentele roase confirmă pe de-o parte insistența într-o activitate care deteriorează pînă și mîinile celor care o comit, iar pe de alta conștiința vinovăției și intenția de a șterge urmele după care ar putea fi descoperiți, amprentele roase fiind, evident, șterse. Amprentele fac aluzie la mîna care trage sforile și totodată la culpabilitatea actului.

 în campanie –

de toate culorile

traşi pe sfoară

Daniela Lăcrămioara Capotă

         Și-n acest poem avem de a face cu o a doua sintagmă cu înțeles figurat. În campanie, avînd în vedere alăturarea de trași pe sfoară, devine campanie electorală în care se spun, desigur, doar minciuni. De toate culorile vrea să spună în primul rînd, la propriu, că există o varietate de oferte epuizînd gama culorilor (politice), dar în al doilea rînd, la figurat, că discursurile sînt spălăcite, amestecînd compromițător și făcînd de fapt indinstincte culorile.

inimă de lemn -

tras pe sfoară până şi

păpuşarul

Ana Urma

        

Păpușa (subînțeleasă) abuzează aici de aluzii. Prima o leagă de păpușarul care ar trage-o pe sfoară, ar manipula-o. A doua de constituția sa lemnoasă, de unde și sugestia că, neîndoilenic, și inima ei ar fi de lemn. De-acum putem trece la alt nivel unde păpușa este un nume de alint pentru o delicată ființă feminină. Păpușarul ar fi un ins cu vocație de fante care le joacă pe degete pe păpușele. Dar, dacă cumva i se aprind călcîiele, e sigur că va găsi la păpușă doar o inimă de lemn.

val periculos -

nu mă las tras pe sfoară

de șnurul fetei

Dan Norea

         Se vede că autorul are intenții serioase cu fetele. Altfel nu ne-ar mărturisi că, în costumașul redus la un simplu șiret, vede doar șiretenia fetei. Cu șnurul trag fetele băieții cuminți pe sfoară. Șnurul îl poate atrage și pe el spre larg și un val periculos îl poate trage în adînc. Și aici, contextul marin, e reconstruit de cititor doar din două amănunte: val și șnur.

cu ochii-n soare -

tras pe sfoară de nurii

fetei morgana

Cezar-Florin Ciobîcă

         Cu ochii-n soare este o expresie omoloagă cu trasul pe sfoară, dar are avantaul că face aluzie și la iluzia celui care, ars de soarele pustiului, vede ceva inexistent. Fata morgană, prin referința la nuri, glisează și ea spre o posibilă amăgire a sexului fermecător, cînd ești lăsat cu ochii-n soare. Iar farmecul ține mai mult de farmece. În plus, și nur/nuri provine din turcă, avînd sensul de lumină, strălucire, de unde și atracția, farmecul, seducția.

Până şi uscat –

pescar trăgând pe sfoară

ultimul peşte

Eduard Țară

         Pescarul înșelător și peștele fraierit. Se vede că fabula continuă și cînd peștele e pus la vînt. Merită remarcat felul succint în care e sugerat contextul pentru a înțelege acțiunea – pînă și uscat.

trăgând în piept din

tutunul tras pe sfoară -

o reciprocă

Doina Bogdan Wurm

         Din jocuri de cuvinte este construit și sensul contextual, și tîlcul poemului. Aluziile la prelucrarea tutunului și la fumat sînt evidente: frunzele de tutun trase pe sfoară (puse la uscat) își iau revanșa tocmai cînd ai impresia că tu le tragi pe ele în piept. Poate că ar fi trebuit evitat cuvîntul reciprocă.

         Următoarele poeme mi s-au părut obscure, intenția autorului fiind imposibil de înțeles. Autorul ori n-a știut să se facă înțeles, ori n-a avut o intenție clară.

tras pe sfoară – / bunicul întreabă / de ceasornicar

tiroliana - / de întâi aprilie / i-a tras pe sfoară

vodka-i pe masă – / atoateştiutorul / e tras pe sfoară

doliu printre păpuşari - / trasul pe sfoară / neîmpărtăşit

         Poemele de mai jos, deși clare ca înțeles, sînt liniare, banale, fără adîncime sugestivă. Explică, repetă, sînt prea transparente.

tras pe sfoară – / în cursa cu slănină / prins un şoricel

rătăciţi în munţi – / alpiniştii concurenţi / s-au tras pe sfoară

trasul pe sfoară / e la ordinea zilei – şedinţă pe hol
manipulare - / sforarul tras pe sfoară / de-un alt păpușar

La balul mascat / chiar de prietenul lui / tras pe sfoara

cer de vacanţă / printre nori un chip rânjit / zmeu tras pe sfoară

bătrân tras pe sfoară - / doar vântul mai aduce / iz de plăcinte

iar tras pe sfoară - / în urma șoarecelui / mustăți zbârlite
copil în lacrimi –  / Jerry tras pe sfoară iar / de motanul Tom

vechiul clopotar / tras pe sfoară de popă – / sms din altar

trase pe sfoară - / albine roind în jurul / sticluţei cu parfum

trasă pe sfoară – / mărgelele din salbă / împrăştiate

lacul înghețat - / tras pe sfoară de vulpe / urs fără coadă

cu ochii-n patru

La concursul HAIKU CLUB, în anul 2014, poemele compuse de participanți vor încerca să folosească o expresie cunoscută și consacrată. În luna ianuarie, cea care a fost  propusă este cu ochii-n patru.

*

Lanul de trifoi –

căutându-şi norocul

cu ochii-n patru

Eduard Țară

cu ochii-n patru

căutând prin iarbă trifoi

cu patru foi

Valer G. Pop

         În ambele poeme de mai sus, cu ochii-n patru este înțeles explicit ca o căutare insistentă și migăloasă. Obiectul căutat este trifoiul cu patru foi – simbol al norocului. Poemul lui Eduard este mai eliptic cu obiectul, nenumit dar sugerat prin lan și prin aluzia lui patru. Cel al lui Valer, în schimb, nu pomenește cuvîntul noroc.

cu ochii-n patru -

pe cărarea îngustă

melci şi băltoace

Cristina Oprea

Zgârie nori -

spălătorul de geamuri

cu ochii-n patru

Letița Iubu

pisica neagră –

merg pe strada pustie

cu ochii-n patru

Petru-Ioan Gârda

negură în zori –

ciuta înaintează

cu ochii-n patru

Maria Tirenescu

cu ochii-n patru -

primele ore la şcoala

pentru şoferi

Cristina Ailoaei

cu ochii-n patru

pe cărarea spre vechiul schit

rutul melcilor

Cezar-Florin Ciobîcă

         În următoarea serie de poeme, cu ochii-n patru vizează atenția celui ce se ferește de eventuale pericole. Cristina Oprea de a călca în bălți dar și de a nu călca melcii iviți după ploaie. Cezar, poate și dintr-o milă creștinească, de a nu călca melcii în rut tocmai cînd se-ndreaptă spre schit. Letiția este sensibilizată de pericolul lucrului la înălțime. Iar Petru de eventualele primejdii prevestite de pisica neagră. Cristina Ailoaei invocă momentele în care poți fi copleșit de dificultățile de a șofa. Maria sugerează atenția sporită a căprioarei în ceață. În toate poemele ochii sînt folosiți la propriu dar cu intensitatea expresiei consacrate. Cea mai bine realizată din această serie mi s-a părut însă alegerea Doinei Bogdan Wurm care a dat primejdiei un nume consacrat printr-un toponim:  cu ochii-n patru / surugiul şi calul - / Cotul Lupului. Poemul Valeriei Tamaș se înscrie și el în această din urmă orientare: cu ochii-n patru - / urletele lupilor / sau doar ecoul? – dar mai puțin sugestiv.